1. Peştele se curăţă, se spală cu apă rece şi se taie bucăţi. Se stropeşte cu zeama de la jumătate de lămâie, căteva picături de ulei, se condimentează cu sare, piper şi usturoi pisat şi se lasă la macerat 10-15 minute. Se dau apoi bucăţile prin făină şi se prăjesc doar câteva minute în ulei încins.

2. Între timp, legumele se curăţă şi se spală. Cartofii se taie felii, ceapa se taie solzişori, iar ardeiul gras se taie fideluţă. Toate legumele astfel pregătite se pun într-un vas uns cu puţin ulei, se condimentează cu sare, piper şi chimen, iar deasupra se pun bucăţile de peşte. Se adaugă smântâna şi se coace în cuptorul încins, la foc potrivit, 25-35 minute.

3. Se ornează cu felii de lămâe şi mărar şi se serveşte imediat.