1. Se spală ghebele în 3-4 ape şi se pun o oră la fiert. Se iau de pe foc şi se adaugă o linguriţă de bicarbonat de sodiu. Se lasă 10 minute, apoi se spală cu apă rece şi se pun la scurs într-o strecurătoare. Ceapa şi gogoşarii se curăţă, se dau prin maşina de tocat carne şi se pun în vase separate. La urmă se dau şi ghebele prin maşina de tocat.

2. Ceapa se prăjeşte puţin în uleiul încins până devine aurie. Se adaugă gogoşarii şi se lasă să se călească timp de câteva minute, apoi se pun şi ghebele. Pasta de tomate se amestecă cu o ceaşcă de apă şi se toarnă peste legume. Se condimentează cu sare, piper şi foi de dafin. Se lasă să fiarbă în jur de două ore, până când se alege uleiul deasupra.

3. Când e aproape gata, se iau borcane de 400 g şi se încălzesc în cuptor. Se pune zacusca în ele şi se acoperă cu capac. Se fierb 30 de minute în bain-marie, se opreşte focul şi se lasă în apă până a doua zi.