1. Se pregăteşte grişul cu zahărul, laptele şi vanilia după reţeta tradiţională de griş cu lapte, doar ceva mai vârtos, ca să se poata modela. Se lasă la rece.

2. Separat, se amestecă brânza de vaci cu stafidele şi la sfârşit cu crema de griş, până se formează o pastă consis­tentă. Se formează gogoşele de mărime medie şi se lasă la rece.

3. Se pregăteşte glazura de nuci coapte şi migdale, zdrobite în prealabil. Se tăvălesc gogoşelele prin nuci şi migdale.

4. Se spală şi se curăţă de coajă piersicile, se taie în jumătăţi sau în sferturi, cum doriţi, şi se pun la fiert cu zahărul. După ce s-a răcit şi sosul de piersici, se aranjează pe platou sau boluri şi pe deasupra se aşază gogoşelele. Se ornează cu frunze de mentă.