Cozonac cu crema de ciocolata
185 minute
4 portii
Mediu
Ciocolata si cozonac: doua deserturi delicioase, care impreuna formeaza cozonacul cu crema de ciocolata, o gustare perfecta in perioada Sarbatorilor de Iarna sau a celor de Pasti.
Ingrediente pentru aluat
un ou plus un galbenus pentru copt
125 ml lapte
25 ml ulei
20 g unt
260 g faina
un plic drojdie uscata
25 g zahar
un praf sare
o fiola subtire esenta de rom
Ingrediente pentru umplutura
3-4 linguri crema de ciocolata
100 g nuci sau alune, dupa gust
Ingrediente pentru servit
zahar pudra
Mod de preparare:
- Toate ingredientele pentru aluat se pun in masina de paine si se fixeaza programul pentru aluaturi cu drojdie, cu framantat si crescut. Daca nu aveti masina de paine, ingredientele se framanta pana cand aluatul nu se mai lipeste de mana.
- Apoi, dupa ce aluatul a crescut, se scoate din cuva masinii, se pune pe masa presarata cu faina si se intinde cu mana sau cu sucitorul uns cu ulei.
- Se unge aluatul cu crema de ciocolata, se presara alunele sau nucile maruntite si se ruleaza.
- Se asaza in tava tapetata cu hartie de copt si se lasa la crescut inca o ora. Apoi, se unge cu galbenus, se coace 35 de minute maximum.
- Dupa ce s-a racit, se presara cu zahar pudra si se taie.
din aceeasi categorie
5 stars -
based on 250 reviews