Un desert delicios si in forma obisnuita, dar in forma de inima e chiar mai bun. Incearca de Ziua Indragostitilor un desert usor de facut si chiar mai usor de mancat.

Ingrediente

350 g faina 3 linguri zahar un praf sare 1 pliculet drojdie uscata 60 ml apa calda 60 ml lapte cald 2 linguri unt nesarat moale 1 ou 2-3 linguri de faina pentru lucru 1 lingura ulei

Ingrediente pentru umplutura

1 lingura unt 1 lingurita scortisoara 1 lingura zahar

Ingrediente pentru glazura

3 linguri zahar pudra 2 linguri smantana pentru frisca esenta de vanilie
Mod de preparare:

1. Dizolva drojdia in laptele cald si las-o deoparte pentru 10-15 minute. Intr-un recipient incapator pune faina, impreuna cu sarea, zaharul, untul, apa calda si oul, apoi mixeaza.
2 . Incorporeaza drojdia in compozitie, iar cand obtii un aluat, framanta-l cu mana timp de 5 minute, pe un blat presarat cu faina. Pune aluatul obtinut inapoi in castron impreuna cu o lingura de ulei, unge-l bine si asaza o folie de plastic peste si da aluatul la cald pentru o ora.
3. Dupa o ora, intinde aluatul destul de subtire si unge-l cu unt, apoi presara-l cu amestecul obtinut din zahar si scortisoara.
4. Ruleaza aluatul pe lungime pana la jumatatea foii, apoi ruleaza cealalta latura catre centru. Rastoarna aluatul, incat imbinarea dintre cele 2 laterale sa fie in jos si taie rulourile cu scortisoara din 3 in 3 cm.
5. Ia fiecare rulou si deruleaza cate putin din fiecare laterala, alungindu-le in partea de jos pentru a crea forma de inima.
6. Lasa rulourile in forma de inima la crescut pentru inca 30 de minute si apoi coace-le la 180 grade pentru 25-30 de minute, pana devin aurii. In rastimp mixeaza smantana pentru frisca cu zaharul pudra si esenta de vanilie, apoi toarna glazura peste rulourile calde si lasa-le sa se raceasca.

Incearca si alte retete de Sfantul Valentin

Vezi si alte deserturi in forma de inima