Un sos bechamel bun, fin si fara cocoloase, este cheia pentru foarte multe preparate gratinate.
Lasagna, cartofi gratinati sau chiar faimosul sandvis Croque Monsieur, toate au nevoie de un bechamel delicios. Iata secretul pentru a evita formarea de cocoloase de fiecare data.
Cum obtii cel mai bun sos bechamel, fara cocoloase
1. Topeste untul pentru rantas si lasa-l la foc mic pana ce nu il mai auzi sfaraind, pentru a elimina cat mai mult din apa (2-3 minute).
2. Odata topit untul si evaporata apa, adauga faina toata odata si amesteca energic, pana ce compozitia miroase a aluat copt.
3. Astfel, stii sigur ca faina din rantas s-a gatit. Adauga laptele cat mai rece, in 2-3 reprize, amestecand dupa fiecare repriza in parte.
4. Lasa sosul bechamel la fiert pana ce clocoteste, apoi opreste focul si potriveste-l de sare si piper.
5. In doar cativa pasi simpli, sosul tau bechamel e gata de turnat deasupra preparatelor favorite.