Fonta este cu siguranță unul dintre cele mai bune, calitative și folosite materiale din zilele noastre. Dacă sunt îngrijite cum trebuie, vasele din fontă pot rezista ani de zile.
Care sunt avantajele unui wok de fontă?
Bineînțeles, fiind un material foarte durabil, nu putea să lipsească de aici o listă destul de lungă de avantaje. Fiind confecționate din materiale termorezistente, vasele păstrează preparatele culinare calde o anumită perioadă de timp chiar dacă plita nu mai este pornită. Vasele pot fi folosite pe plita caldă, fără alterarea mâncării sau a vaselor. Sunt ușor de curățat, ceea ce va economisi timp. Datorită faptului că materialul este gros, vasele din fontă vor asigura o temperature constantă, ceea ce ne va împiedica să ardem mâncarea. O caracteristică importantă a tigăilor wok este faptul că este mai adâncă față de alte vase.
3 rețete de mâncare de preparate în wok
- Legume și creveți la wok
Ingrediente necesare pentru 3 porții: 250g de creveți, 2 linguri sos de soia, suc de la o lămâie, o linguriță de ghimbir pudră, 2 căței de usturoi, o jumătate de linguriță piper, un broccoli, 3 morcovi, 1 dovlecei, 1 ardei roșu, 2 linguri ulei de susan, 3 salote, o linguriță de amidon, 2 linguri de sos de pește, 200 ml apă, ceapă prăjită, coriandru și susan.
Primul pas este să amestecăm creveții curățați cu sosul de soia, sucul de lamâie, o jumătate de linguriță ghimbir, un cățel de usturoi tocat și piper. Se înfoliează amestecul și se bagă la frigider timp de 30 de minute. Spălăm legumele și le tăiem, se îndepărtează cozile de broccoli, morcovii se taie fâșii, dovleceii în felii și ardeiul în cuburi.
Apoi, se toarnă ulei de susan în wok. Când este fierbinte, se adaugă creveții și se rumenesc. Atunci când sunt gătiți, se dau la o parte creveții și se scurg. Se adaugă în wok salotele, al doilea cățel de usturoi tocat și o jumătate de linguriță de ghimbir. Apoi adăugăm ardeiul, morcovii, dovlecelul, broccoli și se mai gătesc câteva minute. Adăugăm și creveții gătiți.
Dizolvăm amidonul de porumb în sos, adăugăm apă și amestecăm. Se toarnă în wok și se gătește până când se reduce sosul. Acum legumele și creveții sunt gata, se pot servi cu ceapă prăjită, susan și coriandru, sau chiar cu orez și tăiței.
- Pulpe de pui la wok
Ingrediente: 4 pulpe de pui dezosate, 5 linguri făină, 2 căței de usturoi, 5 linguri sos de soia, 1 lingură sos Teryaki, ulei de măsline, sare și piper.
În primul rând se taie pulpele de pui cubulețe. Se amestecă într-un bol o lingură ulei de măsline, 5 linguri sos de soia și 2 căței de usturoi pisați. Se adaugă peste puiul și se lasă la rece timp de o oră. Se scoate puiul, se presară făină pe el și se pune în wok în ulei încins. Lăsăm la foc mare amestecând tot timpul pentru a se rumeni complet. Când este gata, adăugăm sos Teryaki și punem sare și piper după gust. Poate fi servit cu legume sote sau orez.
- Cartofi noi cu legume la wok
Ingrediente: o jumătate de cartofi noi mici, 4-5 fire de ceapă verde, o jumătate de dovlecel, un ardei capia copt, câteva buchetele de broccoli, 50g unt și condimente.
Primul pas este de a curăța cartofii de coajă și se pun la fiert până sunt gata. Firele de ceapă, dovlecelul și ardeiul capia se taie în bucăți mici. Când cartofii sunt fierți, se pun 50g de unt într-un wok. După ce s-a untul topit se adaugă ceapa și dovlecelul, iar după încă un minut-două se adaugă broccoli și ardeiul capia.
Cartofii se scurg bine de apă și se adaugă în wok. Se amestecă bine ingredientele și se condimentează după gust: sare, piper, mentă, rozmarin, cimbru și curry. Se mai lasă 2-3 minute la foc și apoi este gata de servit.
Cum să faci pizza în tigaie de fontă?
Ingrediente aluat: 20g drojdie, 500g făină, 250ml apă caldă, o lingură de: sare, zahăr, ulei de măsline, oregano uscat și busuioc uscat. Pentru topping: o cutie roșii conservate decojite în sos tomat, sare, piper, 4 frunze busuioc și 300g mozzarella.
Drojdia se fărâmă într-o farfurie și se adaugă sarea. Se amestecă cu o furculiță până se lichefiază. Într-un bol se așează făina iar în mijloc se pun drojdia, apa, zahărul, uleiul, oregano și busuioc. Se frământă aluatul 10 minute pe o suprafață cu făină. Se așează înapoi în bol și se acoperă cu un prosop umed, unde se lasă la loc cald până își dublează volumul o oră.
Cu ajutorul unui blender, mixăm roșiile până se fac piure. Adăugăm sare, piper și frunzele de busuioc și mai mixăm un pic. Apoi împingem aluatul în joc pentru a scoate aerul din el, iar cu mâinile unse cu ulei de măsline se modelează aluatul în formă circular de mărimea dorită.
În wok se încălzește puțin ulei de măsline și se așează aluatul. Se gătește la foc mediu spre mare până se formează mici bule pe suprafața aluatului. Se întinde sosul pe toată suprafața aluatului, iar deasupra de așează felii de mozzarella. Mutăm aluatul pe o tavă și introducem la cupttor la 200 grade Celsius timp de 10 minute.
Cele mai bune metode de gătit la wok:
1.Mâncare prăjită rapid prin agitare- Gătirea ingredientelor tăiate în bucăți mici, în ulei încins, pe flacără mare și pentru un timp scurt. Datorită formei tigăii, pereții se încing și permit să se gătească ingredientele rapid și cu puțin ulei.
2.Mâncare prăjită în baia de ulei- Datorită formei și adâncimii tigăii, vom folosi mai puțin ulei decât în mod normal, dar vom obține același rezultat.
3.Mâncare gătită la aburi în coșulețe de bambus- Tot forma wok-ului permite așezarea unui coșuleț de bambus cu capac pentru a găti preparate la aburi. Apa se pune la fiert în wok, să nu atingă coșul de bambus. Atunci când apa fierbe, lăsăm focul la intensitate mică sau medie și se pune deasupra ei coșulețul, mai apoi ingredientele. Se ascoperă coșul cu capacul iar apoi un capac pentru wok și se lasă la gătit.
4.Afumă ingrediente la wok- Fiind mare și încăpător, permite afumarea preparatelor, deoarece permite ca fumul să circule ușor în jurul ingredientelor.