Prin apariția și dezvoltarea mediului online din ultimul timp, lumea pariurilor sportive a cunoscut o creștere fulminantă. Unul dintre meritele pentru care se întâmplă lucrul acesta este și faptul că permite parierea pe entertainment, nu numai pe pariuri sportive. De altfel, astăzi poți paria aproape pe orice în mediul online.
Dacă prin anii 2000 puteai paria doar pe anumite sporturi, industria pariurilor sportive și a jocurilor de noroc s-a schimbat radical și a cunoscut o creștere importantă. Lucrul acesta nu ar fi fost posibil dacă cei implicați nu țineau cont de dorința pariorilor și adoptau tot felul de sporturi pe lângă cele populare. Sunt operatori licențiați în România precum Mr Bit care îți permit să pariezi pe evenimente din peste 15 sporturi, dar și pe emisiuni de divertisment.
Ideea de a putea paria și pe altceva decât pe sport a fost îmbrățișată de pariorii din întreaga lume, inclusiv de cei din România care au la dispoziție și în prezent această posibilitate. Astfel, pariorii din România pot face bani și dacă mizează pe altceva în afară de pariuri live. Pot paria pe câștigătorul Eurovision, America Express sau Românii au talent, dar la fel de bine o pot face și pe emisiuni din străinătate, acolo unde Great British Bake-Off a fost vedeta casei de paruri Ladbrokes până nu demult.
Pariurile online sunt într-o continuă creștere
Apariția online-ului a schimbat total fața pariurilor pentru că acum nu mai există limite. Pariurile online de divertisment sunt și ele într-o continuă creștere, iar site-urile care oferă noi evenimente pe care poți să pariezi au și ele același succes. Este fascinant să stai în fața calculatorului sau a dispozitivului mobil și în același timp să poți paria pe emisiuni de divertisment. Există o varietate de competiții, emisiuni reality TV și multe altele.
Anual este mare forfotă în jurul premiilor Oscar, acolo unde se acordă cele mai râvnite distincții din lumea cinematografiei. Este un prilej de bucurie și pentru aceia care așteaptă cu nerăbdare ca operatorii să listeze oferta pentru cel mai bun film, cel mai bun actor în rol principal, cel mai bun regizor și toate celelalte categorii importante.
Așa cum spuneam anterior, The Great British Bake Off este unul dintre show-urile de televiziune din Marea Britanie care au reușit să se impună și drept urmare a rezistat preț de 14 sezoane, fiind piesa de rezistență în materie de divertisment al casei de pariuri Ladbrokes. Tema este despre cofetari amatori care se luptă să impresioneze juriul prin talentul lor uluitor. În fiecare rundă este eliminat câte un concurent, iar pariorii din Marea Britanie pot plasa pariuri cine câștigă emisiunea, cine părăsește emisiunea, etc.
Și în România se poate paria pe emisiunile gastronomice precum Chefi la Cuțite. La fel precum se întâmplă la The Great British Bake Off, pariorii pot plasa pariuri pe concurentul care va câștiga sezonul. De cele mai multe ori aceste pariuri sunt listate foarte aproape de ultimele emisiuni din sezonul respectiv.
Alte pariuri diferite care au prins
Printre nenumăratele pariuri pe divertisment pe care le au casele de pariuri, acestea vin și cu alternative. Jucătorii pot miza pe politică, respectiv pe partidul politic care va câștiga, procentajul pe care îl depășește în alegeri, cine iese primarul Bucureștiului și multe alte opțiuni dacă vorbim de ceea ce se întâmplă în țara noastră. De asemenea, aceleași tipuri de pariuri se aplică și dacă vorbim despre politica externă, respectiv alegerile în Statele Unite ale Americii, Franța, Germania și alte țări importante.
Casele de pariuri online s-au extins foarte mult și au reușit să prindă la public pentru că nu s-au rezumat doar la pariuri sportive, ci s-au orientat și spre pariurile pe politică și entertainment.