Pâine la cuptor cu brânză Brie
Pe cât de simplă și rapidă e rețeta asta, pe atât de sățioasă și delicioasă este. Învățați să preparați un aperitiv rapid, care vă scoate din încurcătură chiar și când vă treziți, deodată, cu musafiri nepoftiți la ușă!
Preîncălziți cuptorul la treapta cea mai mare. Amestecați condimentele cu zahărul într-un bol mediu. Luați pâinea (de preferat veche de o zi) și puneți-o pe hârtia de copt. Tăiați-o circular pe mijloc până cam pe la jumătatea adâncimii ei, ca pe un capac – asta înseamnă că îi lăsați margini groase de aproximativ 3 cm și fundul intact. Puneți cubulețe mici de unt pe întreaga suprafață a pâinii și presărați jumătate din amestecul de condimente. Înăuntrul pâinii puneți brânza Brie tăiată cubulețe și deasupra ei restul de condimente. Puneți deasupra capacul mai devreme tăiat. Dați la cuptor pentru 15-25 minute, la foc mediu sau până se topește brânza.
Tăiați în bucăți dreptunghiulare egale și serviți înmuindu-le în brânza topită aromatizată.
Foto: Brânză Brie / Shutterstock