Brioșe de post cu stafide
Învață să prepari niște prăjiturele delicioase, care pot fi servite și în perioada postului, deoarece se fac după o rețetă culinară fără ouă sau unt. Vezi rețeta pentru brioșe de post cu stafide.
Mod de preparare:
Se încinge cuptorul la foc mediu, 180 de grade și se unge o tavă de brioșe, sau se pun căpăcele din hârtie speciale pe fundul tăvii de brioșe.
Se amestecă făina cu praful de copt, zahărul, scorțișoara și se cern, pentru niște brioșe de post mai pufoase.
Separat, bananele se pasează, dar nu cu mixerul, ci cu o furculiță, pentru o textură mai neomogenă.
Peste banane se toarnă și se amestecă esența de vanilie, uleiul și apa minerală și se înglobează încet amestecul uscat.
Când pasta obținută este amestecată bine, se adaugă și stafidele. Dacă doriți, puteți adăuga și fructe de goji, merișor, sau alte fructe confiate, uscate, etc.
Se toarnă amestecul de brioșe de post în formele pregătite și se dă la cuptor circa 25 de minute, sau până trec testul scobitorii.
Se presară cu scorțișoară sau zahăr pudră și se servesc la ceai, cafea, etc.