Prepară şi tu un desert răcoros după o reţetă simplă: parfait de portocale cu sos de afine.

1. Pentru parfait, se trec prin răzătoare 4-5 portocale şi apoi se storc de suc, care trebuie să fie 120 ml. Gălbenuşurile se freacă bine cu 40 g zahăr, lichiorul, coaja şi sucul de portocale.

2. Amestecul se pune la bain-marie şi se bate până ce se obţine o cremă care se lasă deoparte. Albuşurile se bat spumă cu un praf de sare, iar peste menta uscată se pune un sirop făcut din 30 g zahăr şi apă. Se lasă să se infuzeze, se strecoară şi se adaugă peste albuşuri, bătând în continuare.

3. Se adaugă spuma peste amestecul cu gălbenuşuri, se pune şi smântâna, bine scursă şi se amestecă. Se dă la congelator pentru 3 ore. În momentul servirii se prepară sosul pentru care se topeşte zahărul într-o tigaie, se adaugă afinele şi apoi vinul. Se adaugă scorţişoara şi vanilia şi se lasă pe foc 10 minute.

4. Pentru servit, se pune un strat de biscuiţi, apoi parfait, sosul de afine şi frişca bătută. Se aduce la masă cu fructe şi mentă proaspătă.