Castraveţi umpluţi
1. Castraveţilor li se taie un căpăcel şi li se scoate tot interiorul. Se lasă cu gura în jos la scurs.
2. Ceapa se pune la călit în ulei şi, după ce a devenit aurie, se adaugă orezul. Se lasă 5 minute să se călească împreună şi apoi se adaugă carnea tocată. Aceasta se desface cu lingura de lemn pentru ca toată să fie cuprinsă de ulei şi să se călească. Se toarnă 50 ml de apă şi se lasă până ce aceasta se evaporă. Apoi, se adaugă din nou 50 ml de apă şi se lasă din nou până ce se evaporă şi se potriveşte gustul de sare, piper şi cimbru.
3. Castraveţii se umplu cu amestecul de carne şi se aşază în tava de cuptor. Se adaugă şi roşiile tăiate, sucul lor şi se dă la cuptor pentru 30 de minute.
4. Se serveşte imediat şi, după gust, se poate adăuga smântână.