1. Se bat ouăle, într-un bol. Se adaugă un praf de sare şi se bat în continuare aproximativ cinci minute.
2. Mazărea se spală în două trei ape şi se pune apoi la scurs, într-o strecurătoare. Pâinea se pune să se înmoaie în laptele călduţ şi, după ce s-a înmuiat, se amestecă cu ouăle bătute, cu brânza dulce, cu mazărea, cu şunca presată şi caşcavalul tăiat felii potrivite. Se condimentează cu sare, în funcţie de preferinţe.
3. Compoziţia se amestecă bine cu o  spatulă specială şi apoi se toarnă în untul şi uleiul încins. Se lasă 6-7 minute pe o parte şi se întoarce pe cealaltă parte.
4. După ce s-a rumenit pe ambele părţi, se scoate cu atenţie pe o tavă şi se lasă câteva minute să se răcească. Se taie cubuleţe sau ce formă doriţi şi se ornează cu frunzuliţe de cimbru proaspăt.