Somon cu sos de piper
1. Bucăţile de somon se condimentează cu sare şi piper pe toată suprafaţa. Se împachetează cu folie fiecare bucată şi se bagă la frigider. Se lasă să se macereze aproximativ 30 de minute.
2. Separat, se pregăteşte sosul alb, se topeşte untul, se adaugă făina cernută, laptele călduţ, piperul boabe și măcinat şi nucşoara. Se fierbe 2-3 minute şi se lasă la rece.
3. Se încinge grătarul şi se pun feliile de somon. Se răsucesc la 5-6 minute ca să nu se ardă. După ce s-au rumenit uniform, se iau de pe grătar şi se acoperă cu felii de lămâie.
4. După 15-20 de minute, se iau feliile de lămâie, se dau de-o parte, şi bucăţile de somon se aranjează pe platou. Se stropesc cu sosul de piper şi se servesc cu garnitură de cartofi natur. Se ornează cu pătrunjel verde.