1. Se curăţă limba, se spală în câteva ape şi se pune să fiarbă în apă cu sare la foc mic, acoperită cu un capac.

2. Se verifică cu o furculiţă dacă a fiert şi se scoate în sită să se răcească. Se curăţă de pieliţe şi se acoperă cu o folie de plastic să nu se usuce.

3. Între timp, se pregăteşte sosul din unt, ulei de măsline, sare, piper, cimbru, rozmarin, roşii pasate, pesmet şi vin şi se fierbe câteva minute până se îngroaşă şi scade.

4. Separat, se taie perele, se scoate miezul şi se umplu cu crema de brânză cu mărar. Se taie limba de vită felii foarte subţiri, se aşază pe un platou, se toarnă sosul, se ornează cu felii de roşii şi perele umplute. Se serveşte cu un pahar de vin roze.