Lipie umplută
1. Se curăţă şi se spală usturoiul, apoi se toacă mărunt şi se căleşte în puţin ulei. Se adaugă ardeiul iute tocat mărunt şi se mai lasă 5 minute.
2. Între timp, se pregăteşte carnea, se toacă dacă nu este tocată şi se pune peste usturoi la călit. Se adaugă câte o lingură de apă din când în când şi se amestecă continuu.
3. După ce a fiert carnea, se condimentează cu sare, piper, boia iute şi dulce, cimbru, busuioc şi se adaugă jumătate din cantitatea de pulpă de roşii. Se lasă să fiarbă până scade sucul.
4. Restul de pulpă de roşii se prepară cu sare, piper, cimbru, busuioc, boia şi 2-3 linguriţe de ulei de măsline, formându-se un sos picant şi foarte gros. Sosul se lasă să scadă câteva minute şi se dă la rece. Se iau lipiile şi se umplu cu carnea picantă. Se ornează cu cimbru verde şi se servesc cu sosul de roşii.