1. Se dezosează pieptul de curcan, se condimentează cu sare şi piper, cimbru şi rozmarin şi doi căţei de usturoi, se pune într-o tavă de aragaz şi se stropeşte cu puţin ulei şi apă şi se bagă la cuptor.

2. Cât timp stă pieptul de curcan la cuptor, se pregăteşte tocana de ardei copţi. Se taie ceapa solzişori, se pune la călit  în tigaie cu puţin ulei şi se stropeş te cu apă ca să se înmoaie.

3. Se decongelează ardeii copţi, se taie bucăţi potrivite şi se pun peste ceapă. Se lasă să se călescă până scade sosul, se adaugă pasta de roşii şi condimentele după gust (sare, piper, cimbru şi boia de ardei) şi se mai lasă câteva minute să fiarbă.

4. După ce s-a copt pieptul de curcan, se scoate din cuptor, se taie fâşii potrivite, se aşază pe un platou şi se stropeşte cu sos, iar tocana de ardei se pune lângă fâşiile de carne şi se ornează cu fire de pătrunjel.