Fluturaşi cu mandarine
1. Compotul se desface şi se pune la scurs într-o strecurătoare, iar pentru copt se pregăteşte o tavă de cozonac. Stafidele se spală cu apă călduţă, se curăţă şi se stropesc cu rom.
2. Se bat ouăle cu zahărul, zahărul vanilat şi coaja de lămâie, apoi se amestecă uşor cu untul frecat spumă, cu mierea de albine şi nuca tocată. Se adaugă stafidele marinate în rom şi câte o lingură de făină cernută cu praful de copt, amestecând uşor.
3. Se toarnă în tava tapetată cu hârtie de copt şi se coace în cuptorul încins, la foc potrivit, 35-40 minute.
4. Când se răceşte, se taie felii groase de 1-1,5 cm, apoi se taie pe mijloc şi se aşază ca aripioarele unui fluturaş. Se unesc cu beţişoare şi se ornează cu frişcă şi felii de mandarine.