Apartamente de vânzare în Focșani: Vrei să investești în piața imobiliară? Sfaturi pentru începători (P)

Dacă te-ai uitat printre anunțurile cu apartamente de vânzare în Focșani sau oriunde altundeva și câteva ți se par interesante, atât de interesante încât te gândești tot mai serios să investești în piața imobiliară, iată câteva informații care îți vor prinde bine.

Piața imobiliară reprezintă, în general vorbind, una dintre cele mai atractive variante de investiții pentru cei aflați în căutarea unor metode de valorificare a capitalului. În ciuda temerilor suscitate de epidemia de coronavirus cu privire la o nouă criză imobiliară, specialiștii din domeniu sunt de părere că, datorită faptului că presupun o viziune (și strategie) pe termen lung, acest gen de active rămân atractive pentru cumpărătorul cu scop investițional și în 2021.

Este 2021 un an bun pentru investiții în piața imobiliară?

Pentru că deservesc una dintre necesitățile de bază ale oamenilor, activele imobiliare au, practic, întotdeauna un potențial investițional. Nevoia de locuire se menține chiar și în perioadele mai dificile din punct de vedere economic – chiar dacă satisfacerea ei poate fi amânată pentru o vreme, aceasta nu va dispărea cu totul.

Astfel, un studiu recent din România a arătat că 80% dintre potențialii cumpărători și chiriași au continuat să caute proprietăți chiar și pe durata pandemiei, doar 7% dintre aceștia declarându-se dispuși să renunțe la nevoia lor.

De altfel, după o scădere firească a cererii, pe fondul intrării României în stare de urgență, cele mai recente statistici relevă că interesul cumpărătorilor de locuințe a revenit aproape de nivelul normal al acestei perioade.

Dacă crezi că imobiliarele sunt o bună oportunitate de investiție, însă nu ai mai făcut asta până acum, cu siguranță ai multe întrebări despre cum poți face lucrurile cât mai bine. Pentru a veni în întâmpinarea acestora, iată pașii pe care ar trebui să-i urmezi:

Identifică stadiul financiar în care te afli

Înainte de a lua orice decizie, trebuie să analizezi, într-un mod cât mai realist, în ce etapă a vieții te găsești, din punct de vedere financiar. Bineînțeles că, pentru siguranța ta, ar trebui să pornești pe acest drum având atât un job stabil, cât și ceva economii. La modul ideal, o investiție imobiliară s-ar face cu bani gheață, fără ajutorul unei finanțări bancare sau al unui împrumut de altă natură.

Poți face, însă, acest pas și contractând un credit, dacă consideri că ai un venit stabil; ai grijă, însă, ca acesta să-ți permită plata ratei lunare fără a lua în considerare chiria generată de respectiva proprietate – astfel vei putea fi pregătit pentru eventualele situații neprevăzute.

Fă o strategie

Dacă crezi că te afli într-un moment prielnic pentru o investiție imobiliară, următorul pas este să-ți faci o strategie pe termen lung. Cea mai populară soluție în rândul micilor investitori este achiziția în vederea închirierii ulterioare, așa că fă un calcul teoretic privind amortizarea investiției tale.

Ține cont de faptul că, în condițiile unui randament 6% sau 6,5%, ți-ai putea recupera investiția într-un interval de 15-16 ani, iar după ai putea trece, propriu-zis, „pe profit”.

Alege o piață

În funcție de preferințele personale, dar și de bugetul pe care îl ai la dispoziție, poți alege și o anumită piață imobiliară pe care o consideri mai atractivă pentru investiții. Ce înseamnă asta, mai exact? În primul rând, ar trebui să te gândești la orașul în care ți se pare oportun să deții o proprietate, luând în considerare și trendurile anului 2021 în materie de turism (de business sau de relaxare) sau migrație a forței de muncă. Da, știm, e un an ciudat încă.

În al doilea rând, ar trebui să te orientezi către o anumită zonă sau un anumit cartier, ținând cont de faptul că, datorită prețurilor mici de achiziție, zonele de „periferie” pot fi, matematic, mai profitabile, dar pot genera mai multe probleme pe termen lung.

Decide criteriile pe care trebuie să le îndeplinească imobilul

După ce te-ai hotărât asupra unei zone și asupra unui tip de proprietate, urmează să stabilești criteriile pe care ai dori să le îndeplinească aceasta. Trebuie să decizi, astfel, ce tip de locuință te-ar interesa, respectiv o casă sau un apartament, un imobil vechi sau unul nou, un apartament cu o cameră sau mai multe etc.

În general vorbind, garsonierele reprezintă investiții destul de profitabile, întrucât generează chirii comparabile cu cele ale locuințelor cu două camere, însă sunt semnificativ mai ieftine decât acestea. Tot aici ar trebui să te gândești ce suprafață ai vrea să aibă imobilul, la ce etaj ai dori să fie situat, cum ar trebui să fie compartimentat etc..

Construiește o echipă de sprijin

Dacă te-ai hotărât să faci pasul decisiv spre o investiție pe piața imobiliară, va trebui să-ți formezi și „o echipă de sprijin”. Dincolo de membrii familiei și prietenii care îți vor fi alături pe parcursul procesului de achiziționare a proprietății potrivite, vei avea nevoie, desigur, și de ajutor specializat.

Un rol important în cadrul „echipei” tale îl va avea, așadar, consultantul imobiliar, care te va putea ghida în funcție de cerințele tale specifice, dar și de evoluția și trendurile pieței; acesta te poate pune în legătură și cu experți din domenii conexe imobiliarelor, cum ar fi un constructor, un notar sau, dacă este cazul, un avocat.

Alege metoda de finanțare

După cum am arătat mai sus, poți face o investiție și în cazul în care nu dispui de tot bugetul necesar pentru achiziția unei proprietăți. Va trebui, însă, să alegi metoda de finanțare cea mai potrivită pentru tine – iar aici sfaturile agentului imobiliar poate fi, iarăși, de ajutor. În general vorbind, ofertele de credite ipotecare ale băncilor active pe piața din România pornesc de la un minimum de 15% din valoarea totală a proprietății achiziționate.

Opțiuni în cazul în care vrei să faci un credit și nu ai banii pentru avans

Pentru o locuință de 60.000 de euro ar trebui să dispui, așadar, de un minimum de 9.000 de euro pentru achitarea avansului (sumă la care se vor adăuga și alte cheltuieli aferente încheierii unei tranzacții imobiliare).

Există, însă, soluții și în cazul în care nu dispui de toată această sumă. Una dintre ele este contractarea unui alt împrumut, dar de nevoi personale; acesta îți va afecta, într-o oarecare măsură, scoringul la contractarea creditului ipotecar – și va trebui să-l incluzi în calculul general privind randamentul și perioada de amortizare.

Bineînțeles că o variantă preferabilă unei finanțări bancare ar fi să iei un împrumut de la rude sau prieteni de încredere, care te pot ajuta chiar fără să-ți perceapă dobândă. Ferește-te, însă, cu orice chip de atracția împrumuturilor „la minut”, acordate doar pe baza prezentării unui act de identitate – în caz de neplată, dobânzile (și așa ridicate!), pot ajunge să depășească cât ai împrumutat!

 

Mai multe articole