Cum gatesti orezul perfect

Ori de cate ori prepari orezul iti iese lipicios? Daca sta la frigider o zi, in pilaful tau nu se mai disting clar boabele? Inseamna ca nu il gatesti corect! Urmeaza acesti pasi pentru cel mai pufos si aspectuos orez, o garnitura pe care o gatesti in maxim 10 minute!

Pentru fiecare 4 portii de orez pe care vrei sa le gatesti, umple o cana de ceai cu orez pana sus si adauga-l in cratita. Pentru fiecare cana de orez adaugata, toarna 2 cani de apa. Nu uita de praful de sare, apoi pune capacul cratitei si las-o pentru 8-10 minute, initial la foc mare, iar cand apa incepe sa fiarba, la foc mic.

Capacul e ideal sa fie transparent, caci in timpul de preparare nu e recomandat sa il ridici, pentru a vedea daca a scazut apa. Astfel, risti sa pierzi o buna parte din aburul acumulat, care gateste orezul. Cand apa a scazut complet, vantura orezul folosind o furculita, apoi serveste-l.

3 arome pe care le poti da garniturii de orez

Alege preferata ta din aceste 3 arome, cu care sa imbunatatesti gustul si aroma orezului:

Orez aromat cu menta si lamaie

Odata cu orezul, pune la fiert si coaja rasa a unei lamai. La final, dupa ce il intorci cu furculita, adauga cateva frunze de menta tocate marunt si amesteca in continuare.

Orez indian

Tot in acelasi timp cu apa si orezul, pune in cratita o lingurita de turmeric, 3-4 cuisoare si un baton de scortisoara, apoi amesteca. Inainte de a servi garnitura, scoate batonul de scortisoara si cuisoarele.

Orez cu sofran

Un singur condiment poate schimba radical gustul orezului. Odata cu ingredientele principale, adauga si 2 fire de sofran in cratita. Nu scoate firele de sofran dupa ce prepari orezul, caci acesta continua sa-si lase aroma si dupa ce este gatit.

Citeste si:

Asa faci cele mai bune galuste

7 sfaturi pentru eclere reusite

Cum obtii un avocado copt in 10 minute

Mai multe articole