Sigur ai observat ca multe din torturile pe care le gasesti in vitrinele cofetariilor au mici decoratiuni de ciocolata. Ti-ai dorit vreodata sa le poti reproduce acasa? Ei bine, se poate. Daca stii cum sa procedezi, deserturile tale vor avea un aspect mai vesel, mai clasic sau vor parea chiar iesite din mainile unor profesionisti.
Alege ciocolata de calitate
Cand vrei sa formezi decoratiuni de ciocolata pe care sa le aplici pe torturi, prajituri sau chiar inghetata, tine cont ca ciocolata trebuie sa fie una de calitate cat mai mare si cu un continut cat mai mare de unt de cacao. Astfel, va ramane in stare maleabila mai mult timp. In caz contrar, in situatiile cand folosesti ciocolata bogata in alte tipuri de grasimi (precum uleiul de palmier), ciocolata va sta topita putin timp si chiar va forma mici cocoloase, deci este de evitat.
Pregateste-ti din timp o foaie de copt (ideal cerata), pe care o tai la dimensiunea dorita. Traseaza-ti cateva linii de orientare cu creionul sau deseneaza un model pe care vrei sa il urmezi, pentru a-ti usura munca.
Daca vrei, poti folosi aceasta tehnica pentru a imbraca lateralele unui tort in ciocolata. Tot ce trebuie sa faci este sa masori tortul, ideal ornat cu crema de unt (buttercream), caci e mult mai rezistenta la transfer, apoi sa tai foaia de copt exact pe circumferinta tortului. Inaltimea hartiei si a modelului poate sa depaseasca putin inaltimea tortului, caci de multe ori creaza un aspect mai elegant.
Cum procedezi pentru a obtine decoratiuni de ciocolata
Topeste ciocolata la bain marie si las-o 1-2 minute sa se raceasca. Toarna ciocolata intr-o punga (de genul celor groase, de congelator) si tai-o foarte putin la un colt. Cu cat este mai mica taietura, cu atat mai fin va fi „firul” de ciocolata ce va curge, ceea ce iti permite creearea unui decor mai detaliat. Traseaza modelele dorite pe foaia de copt, iar daca nu vrei sa te complici in realizarea unui model complicat floral sau dantelat, e suficient sa trasezi linii aleatorii cat mai dese pentru a creea un design modern si asimetric. Daca vrei sa obtii forme rotunjite pentru a le pune pe deserturi, ruleaza usor foaia si bag-o intr-un pahar pentru a evita derularea ei.
Dupa ce s-a intarit ciocolata, desprinde cu mare grija hartia, incepand dintr-un capat. Daca folosesti aceasta tehnica pentru a orna lateralele unui tort, aplica hartia cu ciocolata catre tort de jur imprejur, preseaza usor in zona in care cele 2 margini ale modelului se intalnesc si desprinde hartia cu grija. Un lucru important de care trebuie sa tii cont este ca pentru a realiza un ornament e necesar ca modelul sa fie continuu, si cat mai multe din buclele si liniile ce compun decorul sa se lipseasca de marginile decorului, pentru a ii da rezistenta si a evita craparea lui.