Cum să obțineți stil și eleganță cu haine damă și sfaturi bune

Orice femeie visează să se îmbrace cu stil și cu eleganță. Însă, stilul și eleganța sunt greu de obținut și nu oricine are acel dar natural de a le stăpâni. Nu este doar o chestiune ce ține de lumea modei și de ultimele haine pe care le găsim pe rafturile magazinelor. Este vorba și despre aspect, încredere în propria persoană și despre anumite reguli de urmat. O femeie elegantă se simte bine chiar și în cele mai simple haine, emană carismă și se remarcă mai presus de toate prin personalitatea ei, precum și prin gusturile sale unice. O femeie elegantă și cu stil nu copiază pe nimeni, maxim se inspiră. Își confecționează hainele și poartă ținute care îi reflectă individualitatea sau achiziționează haine dama de calitate, produse de firme care pun preț pe eternul feminin. Nu trebuie să ne alegem hainele în conformitate cu dictatele modei, cu ceea ce spun stiliștii că se poartă pentru că nu totul este bun sau ne vine bine. Moda vine și pleacă, iar frumusețea este subiectivă. Poți fi însă deasupra tuturor cu un tip de rochie care ți se potrivește și sparge canoanele modei! Acesta este secretul pentru a fi o femeie elegantă și cu stil!  Totuși, până la a alege hainele, trebuie să mai ținem cont de anumite lucruri.

Ce tip de corp avem

În primul rând, este esențial să cunoaștem silueta și formă corpului pe care o avem. În funcție de siluetă, unele haine de damă sau anumite croiuri ne pot veni bine sau nu. Trebuie să știți cum să vă puneți în evidență punctele forte și să ascundeți ceea ce considerați că nu vă flatează. Există mai multe tipuri de siluetă și sunt numeroase site-uri unde puteți descoperi care sunt acestea. Oglinda poate fi de ajutor în acest caz. Nu trebuie decât să stați în fața oglinzii și să vedeți cam cum este silueta, cam ce formă ar avea. În funcție de asta, veți începe să vă alegeți hainele.

Să spunem că sunteți scundă și destul de slabă, fără forme. Puteți alege rochii cu talia strânsă cu o curea, bluze cu volane și decolteuri bogate, care să ascundă lipsa formelor. Pantalonii drepți și fustele plisate, dar nu foarte lungi, vor fi, de asemenea, aliații cei mai buni pentru a vă face o siluetă armonioasă. 

Dar dacă aveți forme proeminente? Rochiile drepte vă pot flata silueta, la fel că și jeanșii cu talie înaltă. Aveți șoldurile puțin sunt mai late decât umerii? Nu vă faceți griji…sunteți o femeie absolut normală, ce se aseamănă cu majoritatea.Trebuie să purtați bluze vaporoase, cu volane, sau alte cămăși cu mâneci bufante. De asemenea, nu va feriți de imprimeuri. Alegeți pantaloni de calitate, cu un croi drept. Evitați tot ce este mai bogat sau bufant în zona soldurilor pentru a nu mari vizual zona.

 În cele din urmă, dacă aveți o silueta lucrată la sala, de sportivă, puteți realiza cu ajutorul hainelor o silueta mult mai feminină. Alegeți decolteuri în V și puneți-vă în valoare frumoasele picioare cu fuste sub genunchi.

Personalitatea și stilul merg mână în mână

A avea stil înseamnă, de asemenea, să vă remarcați, să îndrăzniți să vă asumați ținute pe care nu le poartă oricine și să alegeți chiar și haine ieșite din comun. Asta nu înseamnă vulgaritate sau acel soi de excentricitate ce nu dă bine. O ținută elegantă pentru o femeie înseamnă o ținută care i se potrivește ca o mănușă! Vă permite să vă dezvăluiți personalitatea și să “vorbiți” prin hainele pe care le purtați. Trebuie să-i faceți pe ceilalți să înțeleagă cine sunteți doar privindu-vă, păstrând totuși o tușă de mister.

Sunt la modă fustele scurte, dar nu vă simțiți confortabil cu ele sau nu vă place acest tip de fustă? Nu vă forțați ținutele doar pentru a fi la modă! În schimb, adoptați un stil vestimentar care să corespundă gusturilor personale. Preferați fustele mai lungi? Nu ezitați să vă urmați propriile dorințe și nu lăsați canoanele modei actuale să va îngrădească. Boem, chic, rock, vintage…există o mulțime de stiluri pe care le puteți adopta atâta timp cât sunteți voi înșivă!

Nu știi ce aspect sau ținută să adoptați? Iată câteva idei de stil! 

Dacă va plac ținutele confortabile și casual, puteți fi elegante dacă alegeți hainele de damă cu cap! Puteți purta chiar și o pereche de adidași neutri sau colorați, bluze din materiale vaporoase și blugi strâmți. Veți avea o ținută confortabilă, relaxată și feminin pe care o puteți purta în orice zi! 

Vă doriți să purtați ținute chic? Exprimați-vă liber cu bluze precum cele de la iiana.ro, ce sunt atât elegante cât și pline de viață, pantaloni drepți, pantofi cu toc jos, eleganți, și bijuterii delicate! Puteți să alegeți și rochii, accesorizate cu pantofi eleganți și bijuterii fine. Atenție să nu puneți prea multe bijuterii crezând că acest lucru înseamnă lux…nu veți obține nimic altceva decât un look vulgar.

Încercați să combinați cât mai bine personalitatea cu regulile de stil și veți avea o ținută fantastică! 

Adăugați în garderobă doar haine damă și accesorii care vă caracterizează personalitatea unică. Dacă nu sunteți sigură, încercați mai multe stiluri. Vi se poate potrivi unul singur sau poate sunteți o persoană cameleonică, căreia i se potrivește aproape orice.

În concluzie…

O femeie elegantă și cu stil este o persoană încrezătoare în propria persoană, care zâmbește și are mereu un aspect îngrijit, curat. Hainele pe care le poartă vor fi mereu în conformitate cu silueta și personalitatea sa. Da, există o mulțime de reguli pentru a fi la modă, dar în realitate trebuie doar să vă ascultați instinctul și să vă studiați silueta.  Alegeți haine în care vă veți simți bine și care vă fac fericită. Îmbrăcămintea are un impact real asupra moralului, iar când v-ați găsit stilul vă veți simți revigorată și fericită!

Mai multe articole