Cum te poți bucura de vacanta atunci cand ai invatat sa conduci o barca ?

O meserie care la noi în țară, cel puțin în zonele de munte dar și multe altele nu este atât de comună este cea de conducător de ambarcațiuni acvatice, de la mici bărci până la iahturi și alte astfel de vehicule ce se deplasează pe apă. Este însă o meserie și pentru mulți o pasiune care oferă multe avantaje și șansă de a face ceva că nu mulți pot sau au curajul să o facă, fie ce vorbim despre cei ce doresc să aibă propria ambarcațiune sau care doresc să lucreze în acest domeniu, pentru diverse firme și companii.

La noi în țară, în zonele alăturate dunării precum și în delta și la malul mării, există numeroase spații în care este permis accesul ambarcațiunilor de agrement, însă, pentru fiecare tip, există anumite condiții în ceea ce privește mărimea, puterea motorului, tipul acesteia, de la cele cu motor până la cele cu vele precum și spațiile în care se poate merge cu acestea. Putem lua că un exemplu permisele de conducător auto, care merg de la A până la D alături de subcategoriile acestora, același lucru existând și în cazul ambarcațiunilor, vorbind aici strict despre cele de agrement. În acest sens, este necesar obținerea unui permis de conducere, numit în rândul trainerilor și „permis de skipper” care în engleza face referire la căpitanul ambarcațiunii.

Deși zonele în care se poate opera o barca de dimensiuni mai mari la noi în țară nu sunt atât se multe, putem găsi totuși numeroase școli care să elibereze permise de conducere în urma trecerii cu bine a probelor impuse, pentru o anumită categorie. Odată cu înscrierea unei persoane la scoală, urmează să țină atât probe teoretice cât și practice, în cadrul cărora să înțeleagă bine în ce consta a conduce o ambarcațiune, cum se comportă aceasta, când este vreme normală sau sunt valuri de exemplu, și cel mai important, situații reale în care se poate află la un momentdat.

Permisele de conducere pe apă sunt și ele împărțite în mai multe categorii, după cum urmează: A, B, C, D, și S iar în același timp, toate școlile oferă și cursuri radio, necesare în special pentru cei ce merg în apropierea zonelor de coastă sau în țări străine, unde comunicarea cu autoritățile este esențială astfel încât să nu fie încălcate zone nepermise sau pe de alta parte, să se poată comunica aspecte importante.

Categoria A este cea mai importantă dintre cele mai sus menționate, numita de experți și „All zone”, făcând referire la posibilitatea de a conduce orice tip de ambarcațiune de agrement, în orice zonă. Pentru asta, cursanții au nevoie în primul rand de permis de conducere categoria B cu o vechime minima de 2 ani, am putea spune, asemeni unui permis auto pentru profesioniști. O dată obținut acest permis, nu trebuie să ne mai facem niciodată griji că nu putem conduce o anumită ambarcațiune iar pentru angajare reprezintă un avantaj foarte mare față de alți competitori.

Categoria B se adresează celor ce vor să explorezele apele maritime, cu o limita maxima de 24 de mile fata de coasta. Ca și în cazul categoriei A, există câteva condiții care se aplică, că de exemplu faptul că nu se impune o limita a puterii motorului, lungimea maximă a ambarcațiunii să fie de 24 de metri, este valabil în toate apele naționale și internaționale, maritime și interioare, în limita celor 24 de mile. Categoria C este asemănător categoriei B, cu precizarea că limită maritimă nu mai este de 24 de mile ci doar de 6. Este de asemenea primul permis de călătorie maritimă și este perfect pentru începători, cei ce doresc să facă asta dar să se și obișnuiască cu a conduce în ape mai mari, ce pot fi și mai periculoase pe deasupra.

Ultima dar la fel de importantă este categoria D, pentru ambarcațiunile cu motor, ce se adresează conducătorilor pentru ape interioare: lacuri, râuri, delte, fluvii. Aici vârstă minima este de 18 ani iar că limite ale motorului și mărimea ambarcațiunilor, ne putem da seama ușor că acestea sunt mult mai mici, dată fiind mărimea unui rău sau a unui lac.

Toate aceste permise de conducere pot fi obținute foarte ușor, în urma a doar câteva ore de practică alături de sesiuni teoretice și desigur, dorința participanților de a face asta. Toate informațiile necesare despre fiecare categorie pot fi găsite pe site-ul SkipperAcademy.ro, una dintre cele mai bune bune școli de navigație din țară.

Alături de categoriile precedente, mai avem și categoria S, care se referă la conducerea de ambarcatiuni cu vele, sau cum le spunem cei mai mulți, pânze. Aceasta este ceva mai diferită față de celelalte. Nu necesită experiență de conducere anterioara și astfel nu se cere că înainte de a adera la clasa C, cursanții să aibă experiență cu o alta categorie însă este necesara deținerea uneia datorită faptului că după absolvirea cursurilor, clasa S va fi adaugata clasei deja deținute. Practic un exemplu ar fi permisul categoria A+S, asemeni celor auto BE, CE sau DE.

Pe lângă conducerea ambarcațiunii, cursanții pot urma și cursuri legate de comunicații radio. Acestea atestă capacitatea skipper-ului de a utiliza sistemele de comunicații de la bordul unei ambarcațiuni, atât de necesare în apele maritime și mai ales când conduce o ambarcațiune în ape străine și în apropierea zonelor de coastă. Este așadar un certificat valabil la nivel internațional.

Mai multe articole