Borş de păstăi verzi
1. Se curăţă şi se spală fasolea fideluţă şi se opăreşte în apă cu sare, în jur de 30 de minute. După aceea, se scoate în sită.
2. Separat, se curăţă ceapa, ardeiul şi morcovii, se spală şi se toacă mărunt sau se dau pe răzătoare. Se toarnă uleiul în oala de ciorbă şi se călesc câteva minute legumele tocate. Acestea vor da un gust şi o culoare deosebită ciorbiţei.
3. Se adaugă cartofii tăiaţi cubuleţe, fasolea fiartă şi se completează cu apă călduţă. Se pune un praf de piper, o linguriţă de sare şi se lasă să fiarbă la foc potrivit.
4. Separat, se strecoară borşul, se pune într-un ibric şi se lasă să clocotească 5-10 minute. Pentru a da un gust special ciorbei, în borş se pun 3-4 frunze de leuştean. După ce au fiert legumele, se adaugă borşul şi se mai lasă câteva minute să clocotească. Ciorba se serveşte ornată cu pătrunjel şi leuştean.