Budinca de orez cu mere

1. Orezul se curăţă şi se spală în mai multe ape. Se pune într-o cratiţă cu fundul mai gros şi se fierbe în apă, până ce boabele de orez încep să se înmoaie.

2. Se scurge apa, apoi se adaugă laptele fierbinte cu un praf de sare. Se fierbe în continuare, amestecând din când în când să nu se prindă de vas. Când orezul s-a înmuiat, se ia cratiţa de pe foc, chiar dacă nu a scăzut tot laptele. Se acoperă şi se lasă deoparte 10-15 minute.

3. Se adaugă zahărul, coaja de lămâie, merele tăiate cubuleţe, romul şi untul. Se pune totul într-un vas uns cu unt şi se dă în cuptorul încins 15-20 minute. Când se serveşte se ornează cu scorţişoară pisată.