1. Într-o tigaie încinsă cu ulei, se căleşte foarte puţin ceapa tocată mărunt şi se stinge cu puţină supă sau apă. Se înăbuşă puţin, se adaugă carnea tocată şi se amestecă până se căleşte toată carnea. Se pun câteva linguri de supă şi se condimentează cu sare, piper, busuioc, tarhon şi usturoi pisat. Când scade tot sosul din tigaie, se ia de pe foc şi se lasă deoparte la răcit. Se amestecă apoi cu sucul de roşii, roşiile tăiate cubuleţe, parmezanul şi oul bătut.

2. Pastele se fierb conform indicaţiilor de pe ambalaj, se umplu cu compoziţia de carne tocată şi se aşază într-un vas termorezistent. Se toarnă sosul alb, se presară caşcaval ras şi se gratinează în cuptorul încins, la foc potrivit, 35-45 de minute.

3. Pentru sos, se freacă untul cu făina şi câteva linguri de lapte rece, apoi se adaugă treptat restul de lapte cald şi se amestecă la foc mic până clocoteşte puţin şi se leagă. Se potriveşte cu sare, piper şi nucşoară.