1. Ceapa, morcovii şi ardeii se curăţă şi se toacă mărunt. Se pun legumele la călit, apoi se adaugă apă până la jumătate.

2. Între timp, se curăţă varza, se toacă şi se adaugă împreună cu celelalte legume.

3. Cartofii se curăţă, se spală, se taie cubuleţe şi se pun în oală să fiarbă la foc mic. Pentru a avea un gust uşor picant, spre sfârşit, se adaugă un praf de boia iute şi borşul.

4. Separat, se opăresc roşiile, se zdrobesc cu blenderul şi se adaugă în ciorbă. Se condimentează cu sare şi piper şi se mai lasă să dea în câteva clocote. Se serveşte ornată cu verdeaţă şi smântână.