1. Ciupercile se curăţă şi se spală. Codiţele se desprind şi se taie cubuleţe. Ceapa şi usturoiul se curăţă, se spală şi se toacă mărunt. Carnea se spală, se taie bucăţi şi se condimentează cu puţin piper.

2. Într-o tigaie încinsă cu unt se călesc codiţele ciupercilor tăiate cubuleţe. Se adaugă bucăţile de carne, ceapa şi usturoiul. Se condimentează cu sare şi piper şi se înăbuşă 5-10 minute. Se scot într-un castron şi se amestecă cu pătrunjelul verde tocat mărunt.

3. Cu această compoziţie se umplu pălăriile ciupercilor, care se pun într-o tavă şi se coc în cuptorul încins, la foc potrivit, 30-35 minute.