1. Înr-un bol se amestecă drojdia cu o linguriţă de zahăr şi se înmoaie cu puţin lapte călduţ. Peste drojdie se presară câteva linguri de făină cernută şi se opăresc cu lapte clocotit, amestecându-se bine să nu se formeze cocoloaşe.

2. După ce s-a răcit, în compoziţie se pun gălbenuşurile rând pe rând, se frământă ca o cocă de cozonac şi se încorporează untul. Se lasă să crească, după care se întinde pe planşetă în fâşii lungi cât tava. Aceasta se unge cu unt şi se tapetează cu făină, după care se aşază bucăţile rulate. Sulurile se taie ca în imagine, se ung apoi cu ou bătut şi se bagă în cuptorul bine încins. Între timp, se pun într-o cratiţă de 2 l, zahărul, gălbenuşurile frecate cu un praf de sare, zahărul vanilat, făina, iar la sfârşit laptele fierbinte în care a stat batonul de vanilie. Crema se pune să fiarbă la foc mic, amestecându-se încontinuu. Crema trebuie să aibă consistenţa unei supecremă. După ce a fiert, se adaugă un cubuleţ de unt pentru gust şi aspect.

3. După ce s-au copt colăceii, se scot din cuptor, se lasă să se răcească puţin, se aşază într-un bol cu crema de vanilie şi se ornează cu zahărul pudră şi câteva frunzuliţe de mentă.