Cotlet cu ciuperci
1. Cotletele de porc se spală şi se condimentează cu cimbru, oregano, sare şi piper, după gust. Se stropesc cu ulei şi cu vin şi se bagă în cuptor, la foc mic, ca să se frăgezească.
2. Se curăţă usturoiul, se taie feliuţe şi se presară pe cotlete. Se stropesc cu sosul din tavă şi, dacă mai este nevoie, se mai adaugă vin rose. Cât timp se află friptura la cuptor, se pregătesc ciupercile şi cartofii.
3. Cartofii se curăţă, se spală şi se lasă în apă rece. Ciupercile se decojesc, se spală bine, se scurg în sită şi se feliază. Se scot cartofii din apă, se şterg bine cu un prosop de bucătărie şi se aranjează în tava cu cotletele de porc.
4. Se adaugă şi ciupercile feliate, se amestecă bine cu sosul din tavă, se mai adaugă un cubuleţ de unt şi se lasă să se coacă. După ce s-au rumenit, se servesc ornate cu frunzuliţe de busuioc şi crenguţe de rozmarin.