Cotlet de porc la cuptor
1. Se curăţă cotletul de pieliţe, se trece printr-un jet de apă rece şi se şterge cu un prosop absorbant de bucătărie. Se unge apoi cu untul moale şi cu uleiul de floarea-soarelui pe toată suprafaţa. Dacă a mai rămas grăsime, se tapetează tava.
2. Într-un bol, se pun sarea, piperul roşu şi negru, o parte din vin, boabele de muştar şi hreanul. Se amestecă bine şi apoi se îmbracă bucata de cotlet cu acest sos. Se pune în tava unsă şi se bagă la cuptor. Se stropeşte din când în când cu sosul din tavă şi, dacă mai este nevoie, se adaugă restul de vin.
3. Se curăţă morcovii, se spală şi se pun să fiarbă în apă cu sare. După ce au fiert, se scot cu spumiera în sită, se lasă să se scurgă şi se amestecă cu untul topit în prealabil, cu sare şi cu cimbru uscat.
4. Se curăţă rodia, se scoate miezul şi, cu 5-10 minute înainte de a scoate cotletul din cuptor, se presară în tavă. Cotletul se feliază şi se serveşte cu garnitura de morcovi, cu salată verde şi cu rodie.