Cozonac cu cremă de nucă

1. Drojdia şi o linguriţă de zahăr se dizolvă în laptele călduţ. Se lasă la cald 10 minute. Ouăle se bat cu sare, zahărul vanilat şi restul de zahăr.

2. În făina cernută se adaugă laptele cu drojdia de bere, coaja de lămâie, ouăle şi untul. Se frământă, se acoperă şi se lasă la dospit.

3. Se amestecă zeama de lămâie cu mierea, nuca, scorţişoara, coniacul şi albuşurile bătute spumă.

4. Se întinde aluatul într-o foaie groasă de 1 cm. Se pune umplutura, se rulează şi se aşază într-o tavă tapetată cu hârtie de copt. Se lasă 15 minute, se unge cu gălbenuş şi se coace în cuptorul încins, la foc potrivit, 60-65 minute.

5. Se stropeşte cu zeamă de lămâie, se presară cu zahăr şi nucă.