1. Se curăţă peştele, se spală în câteva ape şi apoi se crestează de 3-4 ori pe ambele părţi, iar în crestături se presară sare, piper boabe şi măcinat şi foi de dafin măcinate.

2. Se unge cu uleiul de măsline, se acoperă cu felii de lămâie şi se lasă aproximativ o oră la frigider.

3. În acest timp, se curăţă cartofii şi se pun să fiarbă ca pentru piure, se adaugă sare după gust şi se lasă la foc mic.

4. Se toarnă peste peşte vinul amestecat cu puţină apă şi sare, apoi se bagă în cuptor. Se mai stropeşte peştele din când în când cu sosul din tavă iar după ce s-a rumenit se serveşte cu garnitură de cartofi natur şi se ornează cu felii de lămâie şi frunze de pătrunjel.