Cuiburi cu ton

1. Se spală roşiile, se taie pălărioarele, se scot seminţele cu o linguriţă ascuţită, dar cu atenţie să nu se crape, şi se lasă să se scurgă pe un prosop absorbant. Se şterg şi se acoperă cu o folie.

2. Separat, se pune un ou să fiarbă pentru maioneză. După ce a fiert, se scoate gălbenuşul şi se amestecă cu gălbenuşul crud, cu un praf de sare şi un praf de piper şi se pregăteşte maioneza cu ulei.

3. Între timp, se desfac cutiile de ton şi compoziţia se pune în sită, la scurs. Se stropesc bucăţile de ton cu zeamă de lămâie ca să nu-şi schimbe culoarea şi, după ce s-au scurs, se amestecă cu maioneza şi cu caperele din conservă.

4. Se taie măslinele mărunt, pătrunjelul la fel, şi se pun în compoziţia cu maioneză. Se amestecă bine şi se umplu roşiile. Se acoperă cu pălă rioarele, se lasă câteva minute la rece şi se ornează cu pătrunjel verde.