Dovlecei umpluţi cu quinoa
Dovlecei umpluţi cu quinoa – un fel de mâncare dietetic şu uşor, ideal pentru cină. Iată cât de uşoară e reţeta.
1. Quinoa se pune la fiert în apă rece sărată cu apă de trei ori cantitatea ei. Se lasă la fiert numai 10 minute.
2. Între timp, într-o lingură de ulei încins se călesc ceapa şi morcovul ras. După ce au devenit sticloase, se adaugă boabele de quinoa bine scurse, se lasă câteva secunde să se călească şi apoi se toarnă 50 ml vin.
3. Se lasă pe foc până ce se evaporă vinul. Apoi, se potriveşte gustul de sare. Se lasă un pic să se răcorească şi se amestecă cu nucile. Dovleceii se curăţă de miez şi se umplu cu amestecul de quinoa şi nuci.
4. Se aşază într-o tavă de cuptor cu restul de ulei şi apă până la jumătatea înălţimii lor şi se dau la cuptor pentru 30 de minute.