1. Se cumpără coacăze cu boabele mari, cu puţine seminţe, de preferat una sau două. Se spală bine coacăzele în multă apă rece, apoi se desprind de pe ciorchini şi se curăţă de seminţe.

2. Între timp, se pun pe foc apa, zahărul şi zeama de lămâie şi se lasă să fiarbă până se obţine un sirop legat. Se adaugă apoi fructele curăţate şi se lasă în continuare la foc potrivit, până se leagă din nou siropul.

3. După ce siropul s-a legat, nu se mai lasă pe foc, pentru că dulceaţa îşi schimbă gustul şi culoarea nu va mai fi la fel de frumoasă. Chiar dacă este mai mult sirop, acesta se va întări atunci când se răceşte, deoarece coacăzele conţin multă pectină, care gelifică dulceaţa.

4. Se ia cratiţa de pe foc şi se acoperă cu un capac peste care se pune un şervet de bucătărie umed. Când se răceşte, se pune în borcane şi se acoperă cu celofan sau capace.