Macaroane gratinate cu alune
1. Pastele se pun să fiarbă în apă cu sare, conform instrucţiunilor de pe cutie. După ce s-au fiert, se scot din apă şi se trec prin 2-3 jeturi de apă rece.
2. Separat, se taie ceapa şi ardeii şi se călesc câteva minute cu puţin unt şi cu alunele măcinate. Se potrivesc cu sare şi cu busuiosc şi la sfârşit se adaugă o parte din caşcavalul ras, astfel încât să se obţină o pastă groasă.
3. Se tapetează tava cu unt şi cu o lingură de pesmet şi se pune un rând de macaroane, unul de compoziţie, roşia tăiată cubuleţe şi unul de paste.
4. Se acoperă cu o pastă făcută din ou bătut, smântână şi restul de caşcaval şi se bagă la cuptor până se rumenesc. Se servesc ornate cu busuioc verde şi 2-3 rondele de roşii.