Macarons – rețeta originală

45 minute
4 portii
Mediu

Le vedem cel mai adesea asociate evenimentelor sau restaurantelor de lux. Dar se fac mai ușor decât ați crede, dacă respectați cele scrise mai jos. Vorbim, desigur, despre celebrele macarons.

Preîncălziți cuptorul la 150 grade Celsius. Puneți albușurile într-un bol mediu spălat și uscat bine în prealabil. Pudrați zahărul vanilat printr-o sită, încet. Amestecați cu mixerul electric până în momentul în care compoziția devine atât de tare încât nu curge dacă întoarceți bolul cu gura în jos. Mai amestecați înca 1-2 minute, în funcție de performanța mixerului dvs.

Adăugați colorantul (în cazul în care doriți să puneți) și mai amestecați circa 20-30 secunde. Într-un castronel separat, cerneți prin sită făina de migdale (se găsește în supermarketuri sau dacă nu în magazinele tip Plafar), zahărul pudră și sarea – asta pentru că aveți nevoie de o compoziție cât mai fină. Apoi, prin aceiași sită presărați pudra obținută peste compoziția de albușuri. Amestecați încet cu o spatulă (de aproximativ 40-50 de ori) până amestecul devine mătăsos și vâscos.

Apoi turnați compoziția într-un poș – fără să lăsați goluri de aer în el. Puneți o hârtie de copt care nu lipește pe o tavă. Cu poșul turnați mixtura, la distanță de 2-3 cm pentru că macarons-urile dvs. își vor mări diametrul. Când turnați, să o faceți cu fermitate, pentru că astfel preveniți eventualele crăpături. După ce umpleți tava, loviți-o încet de masă de 3 ori, pentru a lăți “mingiuțele”, dând-le astfel binecunoscuta formă de macaron. Le băgați la cuptor pentru aproximativ 20 de minute.

Dacă vă ies crăpate, înseamnă că ați amestecat mai puțin decât ar fi trebuit.

Dacă vă ies prea plate, înseamnă că ați amestecat prea mult.

Dacă atunci când încercați să ridicați un macaron din tavă se separă, înseamnă că mai trebuia să le lăsați la cuptor.

Umplutura se face simplu. Smântâna dulce se dă la fiert, se pune ciocolata în ea la topit și se amestecă încet până se formează crema. Când se răcește și crema și macarons-urile, cu ajutorul unui poș se toarnă crema pe un macaron și se lipește, încet, de ațt macaron.

Rețeta poate părea complicată doar pentru că am scris-o pas cu pas.

Dar nu vă descurajați, e mult, mult mai simplă decât lasă impresia! Să aveți spor!

Foto: Macarons /shutterstock