Mini quiche în crustă de pâine
Rețetă simplă și sățioasă, a cărei pregătire îți fură numai 5 minute. Perfectă pentru un mic dejun dintr-o zi de lucru sau pentru o vizită neanunțată: mini quiche în crustă crocantă de pâine.
Preîncălziți cuptorul la 180 grade Celsius. Într-o tigaie căliți ceapa cu șunca/bacon-ul pentru 3-4 minute. Dați tigaia deoparte. Puneți feliile de pâine pe un fund de lemn și, cu ajutorul unei căni sau a unei conserve (în funcție de ce aveți la îndemână în bucătărie) “decupați” fiecare felie în parte, rotund. Sau, dacă vă este mai ușor, doar îndepărtați coaja. Cu un sucitor presați feliile până devin mai plate. Ungeți cu ulei tava.
Umpleți tava de brioșe cu pâinicile decupate, puse ca un coșuleț. E mai mult decât important să dați la cuptor feliile până puneți umplutura, ca să formeze o crustă crocantă. Nu de alta, dar dacă le puneți în același timp doar veți îmbiba pâinea în ou și… ideea inițială a rețetei cam pică. Scoateți din cuptor după 3 minute. Între timp, bateți ouăle cu laptele/smântâna, pătrunjelul, sarea, piperul și usturoiul pudră. Puneți șunculița călită, în mod egal, în formele tăvii. Apoi cașcavalul și brânza. Turnați – tot egal, desigur – ouăle bătute, peste. Puneți imediat în cuptorul încins, ca să nu îi dați timp mixturii să înmoaie pâinicile. Cu focul mediu, lăsați la copt mini quiche-urile între 12 și 15 minute. Scoateți din cuptor și serviți cald, nu fierbinte.
*Cantitățile sunt adaptate unei tăvi pentru 6 brioșe. Dacă aveți tavă de 12, dublați cantitățile.
Foto: mini quiche / shutterstock