1. Ceapa tocată mărunt se căleşte într-o tigaie încinsă cu puţin ulei. Se adaugă carnea şi se amestecă până se căleşte. Se pun apoi roşiile tocate cubuleţe, sucul de roşii şipasta de tomate. Se fierbe înăbuşit 15-20 minute şi se potriveşte la gust cu zeama de lămâie, sare, piper, oregano, usturoi şi pătrunjel.

2. Cartofii şi dovleceii curăţaţi şi spălaţi se taie felii şi se prăjesc în ulei.

3. Într-o tavă unsă cu unt se aşază straturi de cartofi, dovlecei, jumătate din carnea tocată, o parte din brânza rasă, apoi iar cartofi, dovlecei, restul de carne, brânză rasă şi ultimul strat de dovlecei şi cartofi.

4. Se dizolvă făina în lapte şi se pune pe foc. Se amestecă continuu şi se ia de pe foc după primele clocote. Se adaugă smântâna, un praf de sare, piper şi nucşoară, apoi se toarnă deasupra musacalei şi se coace la foc potrivit, 40-45 minute.