1. Peştele se spală şi se lasă la scurs sau se usucă cu un şervet absorbant. Se taie bucăţi, se stropeşte cu zeamă de lămâie şi se lasă deoparte. Ceapa tocată mărunt se căleşte foarte puţin în unt, apoi se stinge cu jumătate din vin şi se lasă să fiarbă înăbuşit. Se adaugă apoi restul de vin amestecat cu făina şi smântâna. Se lasă să fiarbă la foc mic, 5 minute, amestecând continuu. Se amestecă apoi cu două gălbenuşuri şi se potriveşte la gust cu sare, piper şi pătrunjel verde tocat mărunt.

2. Cartofii curăţaţi se fierb în apă cu un praf de sare, apoi se pasează şi se mixează cu untul şi laptele fierbinte. Se potriveşte la gust cu sare. Peştele se dă cu sare, apoi se trece prin făină şi se prăjeşte în ulei. Se lasă la scurs pe o hârtie absorbantă şi se aşază într-un vas termorezistent. Se toarnă sosul, iar deasupra se şpriţează piureul.

3. Se unge cu gălbenuş şi se gratinează în cuptorul încins, la foc tare, 15-20 de minute. Se ornează cu felii de lămâie, ardei gras tăiat cubuleţe şi mărar. Se serveşte imediat.