Muşchi tocat à la Ştefania
Muşchi tocat à la Ştefania – o reţetă simplă cu carne de porc potrivită pentru orice ocazie.
1. Peste carnea tocată se adaugă sarea, piperul, oul, boiaua, cele 3 felii de pâine înmuiate în apă şi apoi stoarse şi cei 2 căţei de usturoi pisaţi.
2. Se amestecă bine compoziţia până la omogenizare. Apoi, pe masă, se presară făină şi se aşază compoziţia, care se întinde cu mâna. În mijloc se pun ouăle fierte apoi se rulează.
3. Într-o tavă de chec tapetată cu foaie de copt, se pune rulada care se unge apoi pe deasupra cu ulei.
4. Se preîncălzeşte cuptorul, apoi rulada se dă la un foc potrivit timp de 30-40 de minute.
din aceeasi categorie