Ouă umplute cu pateu de ficat

1. Se fierb ouăle 10 minute, în apă cu un praf de sare. Se scurge apa fierbinte, apoi se pun ouăle fierte pentru puţin timp în apă rece şi se curăţă de coajă. Ficăţeii de pasăre se spală, se curăţă de pieliţe şi se fierb separat în apă cu sare, în jur de 15 minute. Când se răcesc se dau pe răzătoare sau prin maşina de tocat.

2. Se taie ouăle în două şi se scot gălbenuşurile. Se păstrează 3 jumătăţi de albuşuri pentru a fi umplute, iar celelalte se toacă mărunt.

3. Gălbenuşurile se pasează şi se amestecă cu ficăţeii de pasăre, untul, albuşurile tocate, verdeaţa şi gogoşarul tăiat cubuleţe. Se potriveşte la gust cu sare.

4. Se umplu albuşurile cu această compoziţie şi se ornează cu verdeaţă şi câteva cubuleţe de gogoşar.