Pandişpan cu fructe congelate
Când vine frigul rareori mai poţi găsi fructe sau legume proaspete, aşa că îţi propun să congelezi din timp câteva fructe gustoase, iar apoi să le foloseşti pentru un desert delicios: pandişpan cu fructe congelate.
1. Se pun fructele într-o strecurătoare şi se lasă la decongelat şi scurs.
2. Între timp, ouăle, zahărul şi sarea se pun într-un castron care poate fi aşezat la bain-marie. Apa trebuie să fie caldă şi nu clocotindă. Se amestecă cu un tel până ce amestecul îşi dublează volumul şi devine un fir de cremă. Se scoate de la bain-marie şi se continuă amestecarea până ce crema se răceşte. Se adaugă făina, în două-trei tranşe, cu mişcări ale telului care să imite cifra opt.
3. O formă de cozonac se tapetează cu hârtie care se unge cu unt şi se toarnă aluatul. Se coace 25 de minute şi apoi se lasă să se răcească.
4. Cu un cuţit cu lamă lungă se taie blatul, se pun frişca şi fructele şi se lasă până a doua zi. Se aduce la masă cu fructele uscate deasupra.