Paste mediteraneene
1. Se pun pastele în apă cu sare şi puţin ulei de măsline şi se lasă să fiarbă conform indicaţiilor de pe ambalaj. După ce au fiert, se scot şi se trec prin apă rece.
2. Vânăta se curăţă şi se taie fâşii, se condimentează cu sare, se lasă în sită să iasă toxinele, se scurge bine şi se călesc în ulei.
3. Ceapa, ardeii, dovleceii şi roşiile se curăţă, se spală şi se taie felii potrivite. Se pun în tigaie cu uleiul de măsline şi se înăbuşe. Legumele se stropesc cu puţină apă ca să nu se ardă şi, la sfârşit, se condimentează cu sare şi piper. Se adaugă şi câteva fire de oregano tocat.
4. Pastele se scot din apa rece şi se scurg. Se pun într-o cratiţă în care s-a topit untul şi se încălzesc. Se mai adaugă sare, dacă este nevoie, şi se amestecă cu legumele înăbuşite. Se aranjează pe platou şi se servesc ornate cu parmezan şi pătrunjel proaspăt tăiat mărunt.