Perişoare din orez cu sos tomat
1. Într-o cratiţă cu fundul mai gros se călesc ceapa tocată mărunt, ţelina şi ardeiul gras tăiate cubuleţe. Se adaugă ciupercile tocate mărunt şi orezul. Se amestecă uşor, apoi se condimentează cu sare şi piper şi se adaugă 500 ml apă. Se acoperă şi se lasă la foc mic, până înfloreşte orezul şi absoarbe tot lichidul din cratiţă.
2. Când se răceşte orezul se amestecă cu gălbenuşurile, amidonul, un vârf de cuţit de şofran, un praf de sare, piper şi busuioc. Se formează perişoare, care se fierb într-o oală cu apă şi sare, 5-6 minute. Se scot cu spumiera şi se servesc cu sos de roşii.
3. Pentru sos, ceapa verde şi prazul se taie rondele şi se călesc în ulei. Se sting cu câteva linguri de apă şi se lasă să fiarbă înăbuşit 10 minute. Se adaugă vinul, sucul de roşii şi roşiile tăiate cubuleţe. Se fierbe înăbuşit jumătate de oră şi se condimentează după gust.