1. Se cerne făina într-un bol, se face loc la mijloc unde se pune untul moale, sarea şi iaurtul sau o ceaşcă de apă minerală şi se frământă până se obţine o cocă potrivită. Se bagă la rece câteva minute, acoperită cu un şervet de bucătărie.

2. Separat, se curăţă spanacul, se spală bine şi se pune să fiarbă într-o oală cu apă şi puţină sare.

3. După ce a fiert, se scoate, se scurge şi se lasă să se răcească, apoi se amestecă cu brânza rasă, ouăle şi sarea. Dacă e prea moale, se pun 2-3 linguriţe de pesmet şi se amestecă bine.

4. Se întinde foaia de plăcintă, se umple cu pasta de spanac şi se rulează cu atenţie să nu iasă din foaie. Se aşază în formă, se unge cu ou bătut, se presară susan şi se bagă în cuptor la 120° C. Se serveşte caldă sau rece cu lapte bătut.