Plăcinte cu fructe

1. Praful de budincă se dizolvă în 2-3 linguri de lapte rece, apoi se toarnă treptat restul de lapte fierbinte, amestecând continuu, la foc mic, până se îngroaşă. După 5 minute, se adaugă gălbenuşul şi se lasă deoparte.

2. Caisele se taie felii. Aluatul se întinde în două foi mari de 30×30 cm şi se taie cu ajutorul unui pahar mare, în 18 rondele. Se aşază 9 bucăţi în tavă şi se ung pe margine cu albuş. În mijloc se pune câte o linguriţă de budincă şi câteva feliuţe de caise. Se acoperă cu celelalte bucăţi de aluat, se presează uşor pe margini şi se ung cu gălbenuşul rămas bătut cu 2 linguri de lapte. Se coc la foc iute, 12-15 minute.

3. Se ornează cu glazură de ciocolată albă şi bomboane.