Prăjitura “Trandafirul negru”
O prăjitură specială, cu aspect interesant ce seamănă cu un trandafir, iar macul îi dă culoarea neagră. O specialitate gustoasă pentru cei cărora le place ciocolata!
1. Pentru aluat, se amestecă făina, margarina, zahărul, oul şi praful de copt adăugând lapte astfel încât să se obţină un aluat care să poată fi întins. Aluatul obţinut se împarte în şase bucăţi: din două bucăţi se coc două foi de mărimea tăvii pe dosul acesteia. Celelalte patru părţi se întind şi ele una câte una şi se umplu cu compoziţia de mai jos. Se coc cele patru rulade în interiorul tăvii care a fost tapetată cu hârtie unsă cu margarină.
2. Pentru umplutură, macul, făina, margarina, zahărul și o jumătate pachet praf de copt se amestecă cu 200 ml lapte. Se adaugă coaja de lămâie şi mărul răzuit. Se amestecă bine până la omogenizare şi se umplu cele patru foi, care apoi se rulează şi se aşază în tava în care s-a pus hârtie de copt. Se dă tava la cuptor. În timpul coacerii, acestea se vor lipi între ele.
3. Pentru cremă, se amestecă budinca cu zahărul şi se pune treptat laptele rece, apoi se pune la fiert amestecul până se îngroaşă. Când este gata, se lasă budinca la răcit. Între timp, se freacă 250 g margarină cu două linguri de zahăr pudră. Când budinca s-a răcit, se adaugă margarina frecată şi se amestecă bine.
4. Pentru a asambla prăjitura, se pune pe o tavă mai mare o foaie coaptă pe dosul tăvii, se unge cu jumătate din crema de budincă şi se aşază peste ea cele patru rulade coapte fără să le desparţi. Peste cele patru rulouri se pune restul de cremă şi se acoperă cu cealaltă foaie. Deasupra foii se pune ciocolată albă de menaj topită şi se presară ciocolată neagră răzuită sau se foloseşte o glazură în două culori.