Prăjitura urechi de elefant
Învaţă să prepari un desert simplu şi delicios, cu scorţişoară aromată şi un nume caraghios, care îi va amuza pe cei mici. Vezi reţeta rapidă pentru prăjitura urechi de elefant.
Mod de preparare:
Amestecă într-un castron mare 2 ceşti de făină, zahăr, drojdie şi sare. Dă deoparte.
Topeşte untul într-o cratiţă mică şi adaugă laptele. Dă deoparte şi adaugă apa şi vanilia, apoi lasă la răcit 5 minute.
Adaugă amestecul umed peste cel uscat şi amestecă bine. Adaugă ouăle bătute, ¾ ceaşcă de făină şi amestecă până obţii un aluat foarte lipicios.
Lasă aluatul la crescut într-un vas uns cu ulei şi acoperit, la cald, circa 40 de minute. Amestecă cu mâinile aluatul crescut şi adaugă încă 2 linguri de făină. Mai lasă la crescut 10 minute.
Separat, prepară umplutura pentru urechile de elefant: amestecă într-un castron zahărul, scorţişoara şi nucşoara.
Când aluatul este gata, rulează cu un făcăleţ, apoi unge foaia obţinută cu unt topit şi adaugă umplutura de scorţişoară. Taie cu un cuţit fâşii lungi şi late de aluat, de circa 5 cm lăţime. Taie fâşiile în pătrate relativ egale. Pune pătratele de aluat dospit unele peste altele şi pune-le într-o formă de cozonac sau de pâine. Acoperă pătratele în tavă şi lasă să mai crească 15 minute.
Dă la cuptor la foc mediu circa 35 de minute, până ce exteriorul părjiturii urechi de elefant devine auriu.